BOX

Misiune economica in regiunea Flamanda a Belgiei PDF Imprimare Email

In perioada 18-23 iunie 2008, o delegatie a Camerei Regionale 1 NE condusa de Ionel CONSTANTIN, presedintele CCIA Vaslui, a efectuat o vizita de documentare in Regiunea Flamanda a Belgiei, organizata sub patronajul Guvernul Flamand, la initiativa CCIA Vaslui si Enterprise Europe Network, regiunea flamanda si cu sprijinul Agentiei Flamande pentru Economie si al Ambasadei Romaniei la Bruxelles. Au facut parte din delegatie romana specialisti in domeniul programelor cu finantare europeana din cadrul CCIA Vaslui, CCI Bacau, CCI Iasi, CCI Neamt, OTIMMC Iasi si FNGCIMM, filiala Bacau, punct de lucru Vaslui. Aceasta initiativa a aparut ca o urmare fireasca a derularii cu succces de catre CCIA Vaslui (in colaborare cu CCI Halle-Vilvoorde din Belgia si OTIMMC Iasi), pe tot parcursul anului 2007, a unui proiect dedicat pregatirii pentru competitivitate a IMM-urilor din regiunea NE.
Avand o populatie de 6 milioane de locuitori, o suprafata de 13.522 kmp si contribuind cu 57% la P.I.B.- ul tarii, Flandra este una din regiunile Belgiei cu o economie de invidiat, care se remarca in inima Europei printr-o imbinare reusita a arhitecturii vechi, medievale cu influentele culturii contemporane. Este o regiune cu traditie si deschidere pentru tehnologii inovative in multe sectoare productive.
Intalnirile si obiectivele vizitate au avut ca scop impartasirea cunostintelor si experientei partii flamande in derularea proiectelor finantate din fonduri europene (in special Fondul European pentru Dezvoltare Regionala) si guvernamentale, subliniindu-se rolul esential al mediului de afaceri si al specialistilor in proiectarea si implementarea strategiei de dezvoltare a regiunii si sprijinul acordat acestora de administratia locala in punerea in aplicare a proiectelor de dezvoltare.
Seria de vizite din programul propus de partenerii flamanzi a fost precedata de o intalnire, organizata in Bruxelles (in seara sosirii delegatiei romane), intre reprezentantii Agentiei Flamande pentru Economie, EEN-regiunea flamanda si ai Camerei de Comert si Industrie Halle-Vilvoorde si partea romana alcatuita din reprezentantii delegatiei regiunii Nord-Est si reprezentantul (consilierul economic si comercial al) Ambasadei Romaniei in Belgia. Intalnirea a avut ca scop cunoasterea reciproca a institutiilor interesate in dezvoltarea relatiilor de colaborare economica dintre cele doua regiuni europene, regiunea Flamanda a Belgiei si regiunea NE a Romaniei.

  • Primul obiectiv vizitat a fost Centrul de Afaceri din Zolder, un parc industrial care isi desfasoara activitatea pe o fosta platforma de exploatare miniera, a carei destinatie a fost schimbata- in urma inchiderii ei la inceputul anilor ’90- prin accesarea de fonduri europene, intr-un complex care reuneste centre de pregatire, reconversie si orientare profesionala, sectii de proiectare si productie (in special in domeniul constructiilor si al materialelor pentru constructii), ateliere de reconditionare, centre de desfacere a produselor, centre pentru organizarea de evenimente si manifestari comerciale, cu grad de ocupare de 100% pe parcursul intregului an. Aici se desfasoara activitati de proiectare si implementare- in cadul unor proiecte-pilot- de tehnologii noi pentru reducerea pierderilor termice si valorificarea energiilor neconventionale, tehnologii care pun accent pe conceptul de cladire autosustenabila, reciclare si protectia mediului si ale caror solutii inovative sunt promovate in cadrul unor manifestari expozitionale organizate in cadrul acestui complex de mai multe ori pe an.
  • Al doilea obiectiv a fost Camera de Comert si Industrie a provinciei Limburg, cu sediul in Hasselt, organizatie de oameni de afaceri de interes public, dar neguvernamentala si apolitica, a carei activitate este orientata strict catre membrii acesteia, in numar de 2400 dintr-un total de peste 60.000 de operatori economici. Cotizatia membrilor CCI este diferentiata dupa CA si numarul de angajati al companiei, variind intre 225 si 4000 de euro. A fost un schimb de informatii cu accent pe similitudinile si deosebirile referitoare la activitatile si serviciile oferite membrilor de catre camerele de comert din Romania si cele din regiunea Flamanda. In acest context reprezentantii CCI Limburg au subliniat sprijinul guvernului flamand pentru finantarea unor proiecte ale CCI din cadrul sistemului cameral flamand (VOKA)- din care aceasta face parte- in domeniul resurselor umane, in pregatirea si perfectionarea antreprenorilor si angajatilor firmelor membre, dar si capacitatea Camerelor din sistemul VOKA de a atrage fonduri pentru proiecte de anvergura regionala finantate de programe europene (Interreg, FEDR, FSE, DG Enterprise). CCI Limburg ofera servicii pentru mediul de afaceri in domeniul juridic, al formalitatilor de constituire/modificare a actelor constitutive (avand organizat in acest sens un birou de tip one-stop-shop), in domeniul comertului exterior, al formarii profesionale, dar are si un birou de asistenta pentru start-up-uri (firme si antreprenori la inceput de drum).
  • A urmat apoi parcul tehnologic Diepenbeek. Acesta este localizat pe teritoriul unui campus universitar care reuneste facultati, centre de invatamant superior si specializare post-universitara, centre de cercetare, inovare si transfer tehnologic, precum si organizatii spin-off, care colaboreaza la crearea, furnizarea si transferul noilor tehnologii din zona proiectelor-pilot catre firmele interesate de solutii inovative pentru cresterea competitivitatii lor in varii domenii economice (constructii de masini, constructii aero-spatiale, industrie chimica, industrie farmaceutica, industrie electronica, transport). Concepte precum economia cunoasterii, sau SPIN-OFF (companii create de grupuri de cercetare din cadrul universitatii in vederea producerii si comercializarii propriilor rezultate in domeniul cercetarii si inovarii) sunt la ele acasa in acest parc tehnologic, un numar consistent de IMM-uri solicitante sau companii foarte mari precum PHILIPS, sau NIKE, apeland la serviciile oferite de centrele din Diepenbeek. O surpriza placuta a fost intalnirea cu o familie de ingineri romani din Timisoara care lucrau in calitate de doctoranzi in cadrul unuia din centrele de cercetare de la Diepenbeek.
  • Cea de a doua zi s-a incheiat cu vizitarea Muzeului Distileriei din Hasselt, “National Jenevermuseum”. In secolul XVIII aici se fabrica si se exporta in tarile vecine Belgiei o cantitate importanta de bauturi alcoolice, proprietarul acestei afaceri fiind unul din cei mai bogati oameni ai comunitatii.
  • A treia zi a vizitei a debutat la Westerlo cu prezentarea unui Centru de Afaceri, Kamp C- organizat pe terenul unei baze militare dezafectate- unde energia destinata consumului propriu este obtinuta din surse regenerabile si poate fi racordata la sistemul national. Astfel, o baza militara dezafectata a devenit o zona de cercetare, proiectare si testare a unor tehnologii noi in domeniul constructiei locuintelor si nu in ultimul rand o zona turistica, casele ecologice construite aici putand fi inchiriate de persoane interesate de a locui intr-un habitat sanatos si aproape independent din punct de vedere energetic. S-a urmarit respectarea unor principii specifice in acord cu Agenda de la Lisabona prin folosirea de tehnologii inovative pentru constructia si incalzirea locuintelor, folosirea materialelor reciclabile. Dezvoltarea acestui proiect a avut ca punct de plecare viziunea a doua persoane reprezentative pentru comunitatea locala, care au convins autoritatile administratiei publice locale de necesitatea investitiilor in tehnologii noi pentru proiectarea si constructia de locuinte, dar si de cladiri cu destinatie industriala, a reorientarii economice locale intr-un domeniu cu mare cerere in regiune si zonele invecinate, a reconversiei profesionale pentru evitarea depopularii zonei (un numar de peste 12.000 persoane active). Reusita acestui proiect a fost posibila prin implicarea administratiei locale in co-finantare, aceasta venind in completarea sumelor solicitate Fondului European pentru Dezvoltare Regionala si Guvernului Flamand.
  • A urmat o vizita la Institutul Flamand pentru Cercetare Tehnologica VITO, situat langa localitatea Mol. Initial cu aplicabilitate militara, institutul s-a tranformat ulterior intr-un centru in care cercetarea s-a tranferat in domeniile economic si social, rezultatele obtinute aplicandu-se in 3 regiuni invecinate de pe teritoriul a trei state: Belgia, Olanda si Germania. VITO ofera servicii de cercetare, dezvoltare, implementarea de tehnologii inovative pentru o serie intreaga de solicitari din partea IMM-urilor dar si ale firmelor mari. Domeniile predilecte sunt: producerea energiei (in special energii neconventionale), protectia mediului, studiul materialelor. Tot mai multe companii isi externalizeaza activitatea de cercetare-dezvoltare, iar VITO este un partener ideal pentru aceste firme, oferind solutii personalizate cu avantaje competitive. VITO este de asemenea un partener de cercetare pentru autoritati in aceleasi domenii ca si pentru mediul corporativ. Centrul are ca misiune oferirea de solutii economice alternative pentru industria locala sau guvern, sustinerea dezvoltarii durabile, revigorarea dezvoltarii zonei si economiei flamande, gandirea legislatiei privitoare la protectia mediului. VITO realizeaza masuratori, studii integrate, lucreaza la concepte noi pentru reducerea costurilor in industrie, beneficiind si de sustinerea financiara a guvernului a carui politica incurajeaza activitatea de cercetare. IMM-urile din Europa pot beneficia de aceste tehnologii prin accesarea unor programe de finantare pentru promovarea tehnologiilor inovative, a transferului de tehnologie si logistica. Aici s-au realizat tehnologii privind reciclarea primara a apei de catre firmele poluatoare, decontaminarea solului sau apei de metale grele, folosirea bacteriilor in vederea curatirii apei sau solului contaminat si se lucreaza constant la imbunatatirea tehnologiei de obtinere a energiei geotermice.
  • A urmat apoi orasul Antwerp, port la Marea Nordului cu o puternica industrie petrochimica, dar totodata un important centru al modei si bursei diamantelor.
  • Avand o infrastructura deosebita (sosele, cai ferate), deschidere la mare precum si aeroporturi, Flandra are sediile celor mai importante companii transnationale si institutii internationale, continuand sa atraga investitori straini de marca.

Nu ne putem compara cu Flandra inca, dar avem foarte mult de invatat de la flamanzi ce inseamna comunicarea, parteneriatele public-private, gandirea strategica si pe termen lung, aprecierea ideilor bune, respectul reciproc, tenacitatea in privinta gandirii si implementarii proiectelor, promptitudinea, precizia, punctualitatea, deschiderea fata de nou si incurajarea gandirii inovative, aceasta in conditiile pastrarii valorilor nationale si a traditiilor. Flandra este un exemplu despre modul in care una din cele mai sarace in resurse zone ale Europei a devenit in mai putin de 40 de ani una din cele mai bogate (din punct de vedere economic) datorita valorificarii la maxim a unei singure resurse dispuneau: resursa umana.
In vederea completarii schimbului de informatii si intensificarii colaborarii economice dintre cele doua regiuni, la sfarsitul lunii septembrie 2008, CCIA Vaslui va organiza in Romania o replica a acestei misiuni economice, specialisti, reprezentanti ai administratiei si ai ONG-urilor din zona flamanda fiind invitati sa viziteze Regiunea NE a Romaniei.

 

Meniu